Vă așteptăm luni, 1 iunie, ora 12:00 la Avanpremiera spectacolului de teatru „Împăratul Muștelor 2.0″, regia Cezara Fantu (Sala Unirii).
„Împăratul muștelor 2.0” reinterpretează o poveste clasică într-o formă dinamică și relevantă pentru noile generații – cu elemente de gaming, suspans și aventură. În același timp, spectacolul deschide teme esențiale despre prietenie, alegeri și modul în care ne raportăm unii la alții și la lumea din jur. Este o experiență care îi captează pe cei mici, oferindu-le totodată părinților ocazia de a continua acasă discuții valoroase, pornind de la temele și întrebările deschise. Spectacolul îi aduce în prim-plan pe șase puști, pasionați de jocuri și provocări care intră într-o experiență VR inspirată din „Împăratul Muștelor”. Ceea ce începe ca un joc se transformă rapid într-o trăire intensă: o insulă, o junglă imprevizibilă în care trebuie să supraviețuiască, să construiască alianțe, să respecte reguli și să descopere cine sau ce este misterioasa „fiară” care îi sperie pe toți. Totul funcționează ca un mix între aventură, gaming și reality show. Spectacolul pornește de la universul lui William Golding, un autor care a traversat experiențe de viață diverse înainte de a deveni scriitorul pe care îl cunoaștem și îl studiem astăzi. A fost profesor de engleză și filosofie, a predat greacă și muzică, a cântat la pian, a navigat pe mare și a luptat în Marina Regală britanică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Experiența războiului – contactul direct cu violența și fragilitatea naturii umane i-a schimbat complet felul de a vedea omul și lumea, iar asta se simte în toată opera sa. Deși scria încă din tinerețe, succesul a venit târziu, odată cu romanul „Împăratul Muștelor”, publicat la 43 de ani după mai multe refuzuri editoriale. În 1983 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind apreciat pentru modul în care a explorat complexitatea naturii umane, conflictele interioare și limitele comportamentului uman în situații extreme. Deși „Împăratul Muștelor” nu pare, la prima vedere, o poveste apropiată universului copiilor, acest spectacol pornește tocmai din dorința de a-l privi din perspectiva lor. De la felul în care transformă orice într-un joc sau într-o aventură, de la imaginația lor fără limite și de la întrebările pe care le pun, uneori surprinzător de sincer: ce este frica? ce înseamnă să faci ceea ce e corect? de ce avem reguli? unde se termină joaca și unde începe responsabilitatea? Performers: Mălina Balcan | Gelu Ciobotaru | Codrin Dănilă | Florin Gorgos | Alexandra Paftală | Daniel Popa Concept, Script & Direction: Cezara Fantu Asistent de regie: Florin Gorgos | Set Design: Alina Dincă Pușcașu | Coregrafie: Alexandru Radu | Light Design: Cristi Bortoș | Video Design: Dragoș Dobai | Sound Design: Andrei Marici